SONDAJ. Cum evaluați prestația lui Iohannis după 100 de zile de mandat?

SONDAJ. Cum evaluați prestația lui Iohannis după 100 de zile de mandat?
Publicat: 05/04/2015, 12:46

Șeful statului a organizat la Palatul Cotroceni o conferință de presă în care și-a prezentat bilanțul primelor o sută de zile din mandatul prezidențial, dar în care a răspuns și întrebărilor reporterilor pe temele aflate la zi.

Klaus Iohannis a spus că România a intrat într-o fază foarte intensă de comabatere a corupției, pe care a definit-o drept o fază „foarte urâtă”, deoarece scoate la suprafață tot ce este mai rău în politică, dar fără ea țara noastră nu se poate face bine.

Președintele a vorbit și despre consultările cu partidele parlamentare, dar și despre voturile date în Parlament pentru ridicarea imunității. Iohannis s-a arătat deranjat de votul dat în cazul senatorului Dan Șova, senatorii neaprobând cererea DNA privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului PSD. Șeful statului a spus că cea mai mare nemulțumire pe care o are legată de Parlament este legată de modul în care sunt tratate cererile justiției. „În politică, dacă greșești grav, demisionezi”, a fost mesajul lansat de la Palatul Cotroceni.

Iohannis a vorbit și despre rolul primei doamne în politica românească, dar și despre faptul că după o sută de zile de mandat, statul român a fost incapabil să-i pună la dispoziție reședința oficială a președintelui României.

Despre criticile venite din partea fostului președinte Traian Băsescu, Iohannis s-a limitat să spună că observă că acestuia îi priește pensia și că se comportă ca un postac.

Klaus Iohannis a menționat printre reușitele mandatului său vizitele externe.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Carambol cu 16 mașini pe o stradă din Alba Iulia. Traficul în zonă a fost...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Exclusiv. Cum a fost surprinsă doamna muzicii populare românești. Secretul longevității Irinei Loghin
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Beyonce surprinde din nou! Artista va susține un concert live pe Netflix în ziua de...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Pentru prima dată, a fost obținută fotosinteza în celule animale